Mi-am propus in 2018 sa renunt la conditionarea „daca – atunci” si sa nu mai ridic tonul la copii.
Dorinta mea ca parinte este ca Maria si Mihai sa fie fericiti, sa aiba incredere in ei, sa aiba curaj sa viseze si sa isi atinga visele, sa fie ei insisi, sa se iubeasca si sa fie buni cu cei din jur. Oare, daca tip la ei si ii conditionez, ce ii invat? Ii invat supunerea fata de o autoritate, in cazul asta eu, parintele. Maine vor fi supusi fata de liderul informal al grupului de prieteni din care vor face parte. Vreau asta? Daca ii amenint cu pedeapsa vor actiona de frica.
Vrem sa avem un copil care vorbeste cu respect, dar noi tipam la el? Vrem sa avem un copil care nu se razbuna, care poate ierta, dar noi il pedepsim si il trimitem in camera lui? Vrem sa rezolve conflicte prin colaborare, empatie si comunicare si noi nici nu ii ascultam parerea? Vrem sa aiba curajul sa isi spuna punctul de vedere, iar noi ii impunem sa asculte de o autoritate?
Ma doare cand vad parinti care isi folosesc forta. In orice fel. Oare copiii nu au dreptul sa fie tratati cu respect?
Stiu ca e greu cand copilul se comporta neadecvat: loveste un alt copil, foloseste vorbe urate sau ne ignora. In aceste momente pe mine ma ajuta sa imi reamintesc urmatoarele lucruri:
-
Orice copil e bun si are intentii bune; comportamentul neadecvat este un strigat de ajutor. Motive posibile: este obosit, a avut o zi grea la scoala/ gradinita si cu noi se simte in mediul sigur in care se poate descarca, se simte neconectat suficient cu noi si comportamentul este un strigat de atentie, este gelos, ii este foame sau pur si simplu are niste emotii pe care nu stie sa si le gestioneze. Atunci are nevoie de noi sa il ghidam, nu sa il pedepsim pentru ceea ce simte. Sentimentele reprimate ajung in subconstient si mai tarziu apar sub tot felul de forme, inclusiv manifestari fizice. Este in regula sa ii lasam sa planga pana se linistesc in timp ce noi suntem cu drag alaturi de ei.
-
Copilul va iubeste. Nu vrea sa va faca rau si nici sa va faca in ciuda. Pur si simplu cand are un comportament neadecvat el se simte rau. Si creierasul sau nu este destul de dezvoltat incat sa treaca prin filtrul logicii aceste sentimente si asa stie el sa le exprime. Gandeste-te, noua ne e greu sa ne abtinem sa tipam cand ne infuriem, cum crezi ca le este lor?
-
Comportamentul copilului este suma tuturor comportamentelor parintilor. Tot ce zicem noi, dar mai ales ce facem, atitudinea noastra fata de ei, fata de alti membri ai familiei, prieteni si asa mai departe, este absorbit ca un burete de copil. Mai mult, copiii simt orice stare a noastra. Cred cu tarie ca orice vrem sa vedem schimbat in copil, trebuie mai intai schimbat la noi. Iti propun un exercitiu. Analizeaza-te o saptamana: ce zici, ce faci, cum reactionezi direct cu copilul sau cu ceilalti cand copilul e in preajma? Fii atent(a) nu numai la cuvinte ci si la tonalitate si limbajul nonverbal. Eu am fost surprinsa (neplacut) sa vad cat de des ma enervam si cum imi venea la indemana sa arunc o vorba de genul “sa stii ca iti iau tableta, daca nu vii odata la masa” sau “maine o sa dormi la pranz la gradinita, ca vad ca acasa nu vrei sa dormi”. Daca eu ma port asa, nu e de mirare ca si ei se vor purta asemanator.
Ce putem face daca simtim ca ne enervam si nu ne putem abtine sa tipam sau sa amenintam cu pedeapsa:
- Opriti-va si respirati. Stiti vorba aceea, numarati pana la 10. Sau pana cand simtiti voi ca v-ati linistit. Astfel alegem sa actionam din starea de liniste si nu de furie. Cand suntem in starea de liniste putem decide ce abordare sa avem. Eu ma opresc cateva secunde si imi zic asa: „Pot gestiona asta. Copilul meu este bun, are doar un moment greu si are nevoie de ajutorul meu” si imi imaginez copilul in lumina alba linistitoare.
-
Stai langa copilul tau si asculta-l. Abtineti-va sa interveniti. Ascultati-l. Este important sa empatizam cu el, sa se simta inteles. Eu imi repet asta: “Iti inteleg sentimentele puiul meu, nu iti aprob comportamentul. Dar sunt aici sa te ascult.” Uneori copilul nu poate verbaliza ce simte (poate nici el nu stie de ce se simte cum se simte) si atunci face o criza de plans. In acele momente e de ajuns sa stai langa el. Sa te stie acolo. Nu incerca sa ii explici de ce nu e bine ce a facut cand este intr-o criza de plans. Fii doar acolo cu caldura.
-
Mai mult ca oricand, acum are nevoie sa se simta iubit, are nevoie de conectare. Nu uita ca el este o fiinta minunata, comportamentul sau a fost neadecvat. El este aici sa invete. Orice criza este o oportunitate de invatare daca o gestionam corect. Adica daca nu pedepsim copilul, nu il amentinam cu “atunci-daca”, nu ii spunem “ti-am spus eu” sau orice alte cuvinte care nu il vor face decat sa se simta ca nu e suficient de bun.
Dupa ce furtuna a trecut si copilul s-a linistit in bratele voastre ce putem face:
1. Asculta-l.
2. Puneti-l sa se puna in pielea celor cu care el s-a purtat neadecvat. Puteti intreba “Cum credeti ca s-a simtit X?”
3. Continuati sa explorati: “De ce crezi ca nu s-a simtit bine?” Copilul vine cu raspunsuri pentru ca de multe ori stie ce a gresit.
4. “Ok, deci intelegi ca acest comportament raneste”. Daca aveti cumva si o regula cu privire la acest aspect, reiterati: “Stii ca regula la noi in casa este ca nu lovim. Lovitul raneste.”
5. Dam sansa copilului sa repare ce a facut, astfel incat sa simta ca este un om bun: “Dragul meu, ce ai putea face ca X sa se simta mai bine” sau “Data viitoare ce crezi ca poti face diferit?”
Stiu, nu e usor. Necesita rabdare si timp. Nu, nu o sa ai un copil care nu mai vorbeste urat peste noapte; dar vei incepe sa vezi cum copilul tau va devine mai empatic.
Totul incepe cu noi, cu parintii. Iubesc mult vorba asta: “Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in jur”. E atat de valabila in relatia noastra cu copiii. Incearca macar o saptamana. Vei vedea schimbari. Si nu uita sa te conectezi zilnic cu copilul tau. Cand copilul este conectat cu parintele crizele sunt din ce in ce mai rare.
Cum imi zic Mihai si Maria cand incerc ceva ce nu am mai facut (de exemplu sa conduc masina cu telecomanda): “Mami, hai ca poti, hai ca poti”! 🙂 Sunt sigura ca putem! Nu va fi usor, dar nu uita ca merita efortul iar rezultatele te vor motiva cu siguranta.
Photo source: Unsplash.com