Oda celor care ne fac viata mai frumoasa

Tanti Mi avea grija de noi toti. Si eram vreo 150. Ajungea la 5 dimineata la birou sa se asigure ca totul este in ordine si fiecare cana de ceai sau cafea este curata si asezata pe biroul potrivit. Nu stiu cand reusea sa faca atatea. Stia tabieturile si preferintele tuturor. Se bucura de 150 de ori cand ne vedea pe fiecare intrand pe usa. In putinele zile in care era in concediu, parca nimic nu era cum trebuie. O stiu pe Tanti Mi de peste 13 ani. 

Il duc pe Mihai la scoala zi de zi. Un domn de la paza intampina plin de caldura si voie buna fiecare copil si parinte. Stie cum ii cheama pe toti. Intr-o zi Mihai ma intrebaba: „Mama, ai vazut ce bun si dragut e domnul Aurel mereu? Ma simt asa…mai bine dupa ce il vad.”

Sunt unii oameni care emana bunatate prin toti porii. Ii vezi si, ca prin magie, ziua devine mai buna.

Acum Tanti Mi a iesit la pensie. I-am zis de cateva ori ca ii multumesc ca are grija de noi ca o mama la serviciu. Insa i-am spus pe fuga ca nu aveam niciodata destul timp. Sau nu imi faceam. Caci cred cu tarie ca daca vrem ceva, ne facem timp. Am tot amanat. Nu am apucat sa ii zic ca 13 ani au fost mai buni si datorita ei.

Mi-am facut o promisiune. De acum inainte le voi spune oamenilor cand imi fac viata mai frumoasa. Chiar daca acesta este felul lor de a fi si o fac fara sa astepte ceva in schimb, cred ca s-ar bucura sa afle ce impact pozitiv au.

Am inceput sa fac o lista cu toti cei care, pe langa familia mea, au facut ceva pentru care le sunt recunoscatoare. Am inceput din timpuri stravechi, cu invatatoarea din clasele I-IV. In fiecare zi mai completez. Lista este mult mai lunga decat ma asteptam. Iar din ei, unii nu mai sunt azi aici. Si eu le-am multumit doar catorva.

Mihai si Maria m-au intrebat ce fac. Le-am explicat. Cum ei copiaza tot ce vad la mine, si-au luat si ei cate o foaie de hartie. Maria, nestiind sa scrie, a inceput sa ne deseneze pe noi, bunicii, doamna Viorica de la gradinita care le face cea mai buna papa, catelul nostru Maxi care o face zilnic sa rada si tot asa. Mihai a inceput sa scrie cu multa atentie. Le venea atat de natural. „Mami, oamenilor astia o sa le fac o felicitare cu o inima mare albastra (culoarea lui favorita), o sa scriu multumesc tot cu albastru si o sa le-o dau.”

Recunostinta e ca un soare ale carui raze se duc in toate directiile; catre cei care primesc recunostinta noastra, dar si catre cei din jur, cum au fost Mihai si Maria, care au fost inspirati sa faca la fel. Si nu in ultimul rand, razele se intorc catre noi.

La cat mai multi „sori”, cum ar zice Mihai!

Photo source: Unsplash.com

Please follow and like us:
0

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.