În acest articol vei citi despre:
- Ce este stima de sine
- De ce este importantă
- Cum se formează stima de sine la copii
- 16 lucruri pe care le putem face pentru a-i ajuta pe copii să aibă o stimă de sine sănătoasă
Ce este stima de sine
Stima de sine este imaginea pe care o avem despre noi şi care influenţează fiecare aspect al vieţii noastre.
O stimă de sine ridicată înseamnă să ne placă de noi aşa cum suntem şi să avem încredere în forţele proprii. Nu înseamnă să fim încrezuţi. O stimă de sine ridicată, sănătoasă, presupune să avem o înţelegere realistă a calităţilor şi defectelor noastre, un sentiment ridicat al competenţei, o acceptare de sine, respect faţă de propria persoană şi un nivel optim de motivaţie. Foarte important, o stimă de sine sănătoasă la un adult nu fluctuează în funcţie de părerea oamenilor cu care interacţionează, ci este relativ stabilă. Din păcate, oamenii cu o stimă de sine scăzută tind să îşi contureze părerea despre sine prin lentilele celor din jur, fiind profund afectaţi de parerile acestora.
De ce este importantă stima de sine
Stima de sine are o influenţă covârşitoare asupra calităţii vieţii unei persoane. Să le cultivăm încrederea în ei înşişi şi să îi ajutăm la clădirea unei stime de sine sănătoase este un dar de nepreţuit pe care îl putem face copiilor noştri.
Copiii cu o stimă de sine ridicată au o probabilitate mai mare să aibă succes la şcoală, să facă faţă mai uşor dezamăgirilor, situaţilor de bulling şi să nu renunţe în faţa obstacolelor. Când vor deveni adulţi, vor avea relaţii personale şi profesionale sănătoase, bazate pe încredere şi cooperare. Vor ştii să îşi exprime nevoile şi părerile într-un mod constructiv. Un copil care se simte competent şi capabil este un copil care se simte fericit.
Copiii cu o stimă de sine scăzută renunţă foarte uşor, au un nivel de anxietate ridicat, nu au încredere în ei, sunt retraşi sau, dimportrivă, agresivi, în funcţie de temperamentul lor înnăscut. Un copil introvert cu o stimă de sine scăzută tinde să devină retras în cadrul grupurilor de prieteni sau chiar o ţintă a acţiunilor de bulling, pe când un copil extrovert poate deveni agresiv şi poate iniţia acţiuni de bulling.
Când stima de sine este ridicată, copilul este motivat să obţină performanţe bune. Dacă însă stima de sine este condiţionată de reuşită, copiii ajung să privească eşecul sau critica drept o condamnare a valorii lor şi se pot considera incapabili să obţină rezultate mai bune. În loc să încerce un alt mod de a rezolva un puzzle, aceşti copii sunt convinşi că vor eşua şi atunci renunţă. Nu se aşteaptă să reuşească, aşa că nu încearcă. Dacă copiii mai mari care înregistrează un eşec ar putea concluziona că sunt “proşti”, copiii mai mici interpretează eşecul ca pe un semn că sunt “răi”. Acest sentiment de a fi o persoană rea poate să se perpetueze până la vârsta adultă. În schimb, copiii care au o stimă de sine necondiţionată tind să persevereze şi să încerce noi strategii.
Cum se formează stima de sine la copii
Concepţia despre sine începe să se formeze în jurul vârstei de un an, când apare la copii conştiinţa de sine. În jurul vârstei de 4 ani, copiii se autodefinesc prin comportamente concrete, preferinţe, posesiuni sau membrii familiei sale: “Sunt Mihai, am 4 ani, joc fotbal şi am o soră”. Între 5 şi 7 ani are loc o schimbare importantă în modul în care copiii se autodefinesc. Ei încep să se descrie prin intermediul trăsăturilor generale precum: deştept, puternic, fricos, curajos, cuminte, obraznic, neascultător, ordonat, dezordonat etc.
Experţii în dezovoltare umană conisderă că părinţii au rolul definitoriu în procesul de construire a stimei de sine. Ei transmit idei, convingeri şi valori culturale cu privire la modul prin are copii se autodefinesc (Papalia, 2003). Orice le spunem copiilor noştri despre ei, ne cred.
De asemenea, educatorii, profesorii şi, începând cu vârsta de şcoală, grupul de prieteni jocă un rol important în conturarea stimei de sine.
Haideţi să vedem în continuare ce poţi face, ca părinte, pentru a-ţi ajuta copilul să aibă o stimă de sine sănătoasă.
1. Arată-i că iubirea ta nu este condiţionată de comportamentul lui
Copilul trebuie să simtă că este iubit şi atunci când greşeşte sau când are un eşec. Părintele este malul de siguranţă al copilului, la care acesta se poate întoarce ori de câte ori are nevoie să îşi reîncarce “corabia” pentru a se avânta din nou în valurile vieţii. Tu reprezinţi locul unde copilul tău se simte înţeles şi iubit şi atunci când a făcut ceva greşit.
2. Apreciază-i efortul, indiferent dacă reuşeşte ce şi-a propus sau nu, dacă pierde sau câştigă
Copilul trebuie să înveţe că cel mai important este să încerce, indiferent de rezultat. În loc să îi spunem “bravo”, este mult mai eficent să apreciem efortul depus şi să fim specifici atunci când oferim feedback. Spre exemplu, putem spune: “am văzut că ai reuşit să rămâi calm şi să spui ce te-a deranjat pe un ton respectuos atunci când sora ta ţi-a luat caietul fără să te întrebe. Îmi imaginez că nu ţi-a fost uşor, dar ai reuşit”.
3. Dă-i şansa să se simtă capabil şi competent
Dacă îl vezi că îşi doreşte să se îmbrace singur, să te ajute cu vasele sau să îşi lege şireturile, lăsă-l să încerce chiar dacă durează mai mult decât dacă l-ai ajuta tu. Dacă nu reuşeşte din prima, încurajează-l să încerce din nou. Activităţile trebuie corelate cu vârsta, astfel încât copilul să aibă şanse de reuşită.
4. Nu îl rezolva toate problemele
Dacă încercăm să ştergem toate obstacolele din calea copilului nostru, acesta nu va învăţa să gestioneze situaţiile dificile, care apar inevitabil în viaţa unui om. Rolul nostru este să îl învăţăm să-şi rezolve singur problemele. Sigur, noi le suntem model şi uneori facilitator, dar copilul trebuie să fie parte din procesul de rezolvare a problemei, contribuind cu idei şi soluţii.
5. Încurajează-l să înveţe din greşeli, nu să se simtă vinovat
Este nevoie ca în primul rând noi, părinţii, să privim greşeala ca pe o etapa normală în procesul de învăţare şi să îi transmitem acest lucru şi copilului nostru. Astfel, el nu se va mai feri să facă greşeli de teamă că este criticat de părinţi, ci va avea curajul să încerce din nou, să caute alternative. Va deveni un copil creativ, competent, curios.
6. Nu îl critica ci spune-i ce te-a deranjat la comportamentul lui
Dacă nu îţi place un comportament al copilului, spune-I acest lucru, fără a-l critica pe copil: “nu îmi place cum mi-ai vorbit, vreau să foloseşti vocea ta normală” vs. “eşti un copil tare obraznic că ţipi la mine!”.
De asemenea, mulţi părinţi folosesc critica cu scopul de a motiva copilul. Gândeşte-te însă cum te simţi când te critică propriul tău părinte, un coleg sau şeful. Te motivează sau te demotivează? La fel simte şi copilul tău. Când este criticat simte că nu e bun de nimic. În loc sa îl facem să se simtă vinovat pentru ce a facut (focus pe trecut), îl încurajăm să vadă ce poate face diferit în viitor (focus pe viitor, pe soluţii): “azi nu ai reuşit să termini exerciţiul la şcoala. De ce crezi că ai avea nevoie ca data viitoare să reuşeşti?”
7. Tratează-l cu respect pentru a-i transmite că este demn de respect
Când noi îi vorbim cu respect, îi transmitem ideea că este valoros. Mai mult, îl învăţăm şi pe el să vorbească aşa. Modul cum îi vorbim copilului va fi oglindit de acesta mai devreme sau mai târziu, în interacţiunile cu noi sau cu alţi oameni. Nu îl jigni şi nu îl caracteriza folosind cuvinte precum: leneş, obraznic, mincinos. Nu îl vei face să devină contrariul, ci îl vei determina să creadă că aşa este. Prin urmare, va tinde să se comporte astfel.
8. Comunicarea nonverbală – ce transmitem prin gesturile noastre?
De ce este important să fim atenţi şi la comunicarea nonverbală? Oamenii tind să reţină cum ne-am comportat cu ei, mai degrabă decât ce le-am zis. Gesturile noastre spun mai multe decât cuvintele. Cum stăm în raport cu fiul sau fiica noastră când îi vorbim? Coborâm la nivelul său? Îl/o privim în ochi? De asemenea, şi comunicarea paraverbală transmite multe mesaje copilului. Tonul pe care îl folosim îi transmite interlocutorului indirect părerea noastră despre el.
9. Încurajează-l să spună ce simte, să îşi exprime emoţiile în timp ce îi eşti alături, cu empatie
Stadiul de dezvoltare al creierului lor nu le permite să integreze emoţiile cu gândirea aşa cum o face un adult. Prin urmare, gândirea lor poate fi uşor deturnată de emoţii puternice. În acele momente, tot ce putem face este să le creăm un cadru sigur, plin de înţelegere, în care ei ne pot arata ce simt. Cu empatie, îi putem învăţa cum să navigheze prin emoţii şi cum să le exprime în mod sănătos
10. Acordă-i toată atenţia când te joci cu el
Petrece cel puţin 15 minute pe zi doar cu el. Acesta este timpul special, în care copilul trebuie să ştie că nu ne vom întrerupe pentru nimic, nici să răspundem la telefon. Este momentul când el decide cu ce vă jucaţi. În jur nu trebuie să fie nimic care să vă distraga, precum televizorul. Acest timp zilnic este incredibil de important pentru copil şi este momentul principal când îşi satisfice nevoia de conectare cu părintele.
11. Cere-i părerea, implică-l în luarea deciziilor
Atunci când îi cerem părerea, copilul simte că este important, că este valorizat, că este competent. Putem să îi lăsăm să facă propriile alegeri încă de mici. Spre exemplu, le putem da trei opţiuni de pantaloni cu care se pot îmbraca şi să îi lăsăm să aleaga. Îi putem lăsa pe ei să îşi aleagă ghiozdanul pentru şcoal㸠culoarea scaunului de la birou, cartea de poveşti etc. Toate aceste gesturi le consolidează stima de sine.
12. Încurajează-l să îşi descopere şi să îşi urmeze pasiunile
Să faci ceea ce îţi place ajută la stima de sine. Nu îi descuraja alegerile doar pentru că ţie nu îţi plac. Dacă lui îi place pictura, dar tu îţi imaginai că o să fie as la robotică, nu-l descuraja. Dimpotrivă. Va fi fericit dacă va face ceea ce îi place. Expune-l la diverse activităţi şi vezi ce îi place cel mai mult.
13. Arată-i că observi când face ceva bine
Avem tendinţa să intervenim doar când copilul face ceva greşit. Însă când face ceva bine, de cele mai multe ori nu observăm sau alegem să nu spunem nimic. Cu siguranţă însă, dacă suntem atenţi, îl vom surprinde când face ceva bine: a făcut efortul să termine tema deşi a fost lungă, a făcut efortul de a folosit un ton normal al vocii a spune ce îl deranjează şi ce au nevoie de la sora/ fratele lor atunci când acesta le-a stricat un puzzle la care au muncit mult.
14. Nu îl minţi
Chiar dacă vrei doar să îl păcăleşti pentru a nu-l face să plângă când plecaţi din parc şi îi spui că veniţi şi mâine (desi ştii ca nu puteţi veni), nu o face. Copilul va înregistra că nu eşti sincer cu el şi va crede că nu îi spui adevărul pentru că nu ai încredere în el. De asemenea, dacă te vede pe tine şi pe tatăl lui vorbind în şoaptă, să nu audă el, îi vei transmite ideea că el nu este parte din cercul de încredere. Nu îl păcali, fii sincer cu el. Va căpăta încredere în el şi, în acelaşi timp, va învăţa să nu te mintă la rândul său.
15. Învaţă-l că nu trebuie să îl placă toată lumea
Copiii suferă de multe ori când sunt respinşi de alţi copii şi cred că este ceva în neregulă cu ei. De aceea, este foarte important să le explicăm că nu trebuie sa fim plăcuţi de toată lumea şi să fim prieteni cu toată lumea, cum şi noi putem avea oameni care ne plac şi oameni care nu ne plac. Iar numărul de prietenii nu arată în niciun fel valoarea unui om. Există oameni minunaţi cu foarte puţini prieteni. Cu unii oameni copilul se va înţelege, cu alţii nu, şi asta este în regulă.
16. Puterea exemplului
Modul în care noi ne valorizăm va fi preluat de copiii noştri. Dacă noi avem o stimă de sine scăzută, nu avem încredere în noi, nu ne acordăm timpul nostru, nu ne urmăm visele ci ne punem mereu pe locul doi, sau trei, sau patru, fix asta le transmitem şi lor – să nu se pună niciodată pe primul loc. Oare asta ne dorim?
Cu siguranţă, deja aplici o parte din ideile de mai sus. Îţi propun să alegi câteva idei din listă pe care nu le-ai aplicat şi să le încerci pentru o saptămână sau două. Observă rezultatul. Apoi poţi trece la următoarele idei.
Cu toţii ne dorim ca fiica sau fiul nostru să aibă o stimă de sine sănătoasă, să aibă încredere în ei, să fie empatici şi capabili. Cu sprijinul nostru necondiţionat, cu răbdare şi perseverenţă, cu înţelegere atât faţă de ei, cât şi faţă de noi, copiii noştri se vor deschide asemeni unui boboc care înfloreşte, într-un mediu prielnic. Vor deveni adulţi care au încredere în ei, care se simt bine în pielea lor, care sunt fericiţi.
Photo by Steven Libralon on Unsplash