Toamna este un anotimp care oferă multe oportunităţi de joacă şi descoperire a naturii, în plină schimbare. Cum pot învăţa copiii în timp ce se joacă? Iată în continuare câteva idei de activităţi pentru copii, care le dezvoltă imaginaţia şi le cultivă curiozitatea faţă de natură.
1. Descoperă şi pictează fructele toamnei
Toamna vine cu o recoltă tare bogată. Cumpăra fructe şi legume cât mai variate, specifice anotimpului. Apoi arată-i-le copilului şi povesteşte-i despre fiecare. Din cele din care poate gusta, invită-l să afle dacă îi plac. Apoi le puteţi picta, realizând decoraţiuni surprinzătoare. Noi am pictat anul trecut tărtăcuţe şi ne-a plăcut mult cum au ieşit. De asemenea, copilul le poate studia şi apoi le poate picta pe o foaie de hârtie.
2. Detectivii pe urmele toamnei
Pe o bucată de carton treceţi o listă de indicii care ar putea “da de gol” toamna. Activitatea prespune să ieşiţi afară iar copilul să caute indiciile. Dacă le găseşte pe toate, atunci înseamnă că toamna este aici. Indicile pot fi: “frunze uscate pe jos”, “con de brad”,
“frunză galbenă”, “vreme mai rece”, “adiere de vânt”. Indicile mai pot fi legate de culorile specifice toamnei.
3. Pictează acelaşi peisaj în toate cele 4 anotimpuri
Împarte o foaie de hârtie (preferabil A3 să fie mai mare) în 4 părţi egale. Fiecare cadran reprezintă un anotimp. Copilul deseanează acelaşi peisaj în fiecare cadran, în funcţie de anotimpul în care se află. Prin acest exerciţiu, copiii învaţă să exprime diferenţele dintre anotimpuri. Este un exerciţiu care implică atenţia, dar şi creativitatea.
4. Realizaţi diverse decoraţiuni din frunze
Cu ajutorul frunzelor, crenguţelor, conurilor, ghindelor sau castanelor puteţi realiza diverse decoraţiuni, care de care mai spectaculoase. Puteţi face coroniţe de toamnă, ghirlande din frunze, tablouri cu diverse animale sau păsări realizate din frunze sau aranjamente din crenguţe căzute de la copaci.
5. Puneţi murături împreună
Îmi amintesc şi acum cu atâta bucurie în suflet când puneam murături cu bunicii. Mă fascina bogăţia culorilor legumelor şi îmi plăcea să le pun în borcanele mari. Anii trecuţi am pus murături împreună cu Mihai şi Maria şi le-a plăcut foarte tare. A fost o muncă în echipă şi a devenit un ritual al toamnei. Iar astfel de tradiţii în familie se vor deveni amintiri frumoase când vor fi adulţi.
6. Jurnalistul toamnei
Mergeţi într-o drumeţie şi încurajaţi copilul să noteze într-un jurnal ce vede. Poate face şi fotografii sau să deseneze ceea ce îi place din ce vede pe traseu. Cu ocazia aceasta va învăţa să fie un fin observator. Ajuns acasă, poate scrie un scurt articol sau se poate înregistra povestind despre ce i-a plăcut în drumeţie. Îl poţi încuraja să va intervieveze, jucând rolul unui reporter.
7. Pictează copaci cu frunze colorate cu ajutorul amprentelor
Desenează trunchiul unui copac cu ramuri şi apoi lasă copilul să picteze frunzele copaciilor în culorile toamnei, cu degeţelele sau cu ajutorul unor bucăţi de vată sau burete.
8. Baie de frunze
Alergaţi împreună prin covorul de frunze. Aruncaţi-le în aer. Ascultaţi foşnetul lor. Copiilor mei le place să se arunce în covorul de frunze aşa cum se aruncă într-un strat pufos de zăpadă.
9. Completează jumatatea frunzei
Acesta este un exerciţiu care dezvotă atenţia copiilor. Taie jumătate de frunză şi lasă copilul să deseneze pe o hârtie jumătatea lipsă. El trebuie să fie atent să reproducă toate detaliile pentru a crea o formă similară, în oglindă.
10. Joc de imaginaţie – “Cele mai neaşteptate întrebări despre toamnă”
Este un joc care, cu cât joacă mai mulţi, cu atât este mai distractiv. Mai întâi, jucătorii fac o listă cu cele mai neaşteptate întrebări care le vin în minte despre toamnă. Cineva le notează. Pot fi întrebări de genul: “dacă toamna ar fi un om cum ar arăta?”, “dar dacă ar fi un animal?”, “dacă ar exista extratereştrii, oare cum ar fi toamna la ei?”, “cum ai caracteriza toamna printr-un cuvânt, un miros şi o imagine?”, “dacă toamna te-ar lăsa să îi ceri ceva, ce i-ai cere?”, “dacă toamna ar fi un spectacol de teatru şi tu ai fi un regizor, ce ai schimba la el?”. Scrieţi fiecare întrebare pe un bileţel iar apoi puneţi-le într-un bol. Pe rând fiecare jucător extrage câte o întrebare şi răspunde. Copiii vor intra pe tărâmul imaginaţiei şi vă vor suprinde cu răspunsurile lor. La final se pot vota cele mai creative răspunsuri.
11. Pictăm castane si ne jucam cu ele
Putem picta castane în toate culorile şi apoi ne putem juca cu ele, alcătuind diverse forme. Copii mai mici pot învăţa să sorteze castanele în funcţie de culoare sau în ordinea mărimii. Puteţi scrie numere pe castane şi ei le pot ordona crescător sau descrescător.
12. Joc de rol – “profesorul” vorbeşte despre toamnă
Copilul este profesorul iar clasa este alcătuită din jucării. Scopul este să îşi înveţe “elevii” despre toamnă. Putem încuraja copiii să se gândească cum ar învăţa “elevii” lui cel mai uşor şi cu plăcere. Copiii pot pregăti frunze, crenguţe, fructe sau legume specifice toamnei şi le pot prezenta jucăriilor. De asemenea, ei pot ţine un mic discurs şi pot adresa întrebări. Printr-un astfel de joc de rol, copiii învaţă să spună o poveste, să structureze un discurs, să se folosească de resurse ajutătoare şi să pună întrebări pentru a implica audienţa.
13. Casa din dovleac
Ne place să sculptăm dovleci de diverse mărimi şi să creăm casuţe de poveste. Seara, punem o lumânare şi pare că locuinţele sunt luminate. Anul cesta vrem să construim un mic oraş cu ajutorul a 5-7 dovleci.
14. Faceţi împreună plăcinta “toamnei 2020”
Alegeţi împreună ingrediente specifice toamnei, din care v-ar plăcea să faceţi o plăcintă. Cu cât mai inedită combinaţia, cu atât mai distractiv. În fiecare an, puteţi crea o reţetă nouă. Decoraţi împrună cu copilul, în tematica anotimpului.
15. Exerciţiu emoţii – cum mă simt toamna?
Toamna vine la pachet cu diverse emoţii pentru copii: teamă că a început un nou an şcolar, incertitudinea caracteristică acestui an, bucuria revederii colegilor fie şi online, îngrijorare, furie uneori, nostalgie că a trecut vara şi vacanţa etc. Vorbiţi cu copiii despre ce simt. Puteţi desena emoţiile sub forma unor feţe reprezentative şi invitaţi copiii să vorbească despre ce emoţii experimentează, alegând desenul corespunzător. Nu invalidaţi nicio emoţie. Doar ascultaţi, cu multă căldură şi empatie. Puteţi şi voi să îi împărtăşiţi anumite emoţii pe care le simţeaţi când eraţi copil şi începeaţi un nou an şcolar. Astfel de conversaţii, pline de candoare, întăresc relaţia dintre părinte şi copil.
16. Vizită la Muzeul Satului
Muzeul Satului capătă o strălucire aparte toamna. Parcă ne teleportăm înapoi în timp. Vorbiţi-le despre toamna la sat, despre tradiţii. Dacă aveţi amintiri de când eraţi copii şi ştiţi cum era toamna la sat, povestiţi-le. Arătaţi-le fotografii dacă aveţi. Mulţi copii sunt fascinaţi să asculte povestiri de odinioară.
17. Puneţi frunze sau flori de toamnă la presat
Alegeţi frunze de diverse culori şi forme şi puneţi-le la presat, în cărţi. După ce se usucă, puteţi face un ierbar.
18. Pictură pe borcane
Puteţi picta borcane cu elemente şi culori specifice toamnei. Spre exemplu, puteţi picta frunze colorate. Seara, puneţi o lumânare aprinsă în borcan, şi acesta va crea o lumină caldă. Efectul este foarte frumos şi copiii sunt mândri de ce au realizat cu mânuţele lor.
19. Construiţi o căsuţă pentru păsări
Pe măsură ce înaintăm în toamnă, păsările care rămân în ţara noastră găsesc din ce în ce mai greu de mâncare. Construiţi împreună cu cei mici o căsuţă pentru păsări în care să le puneţi seminţe. Noi am folosit cutii de lapte.
20. Pictează cu legume
Pe o farfurie din plastic, puneţi vopsea din tub. Tăiaţi câteva legume şi fructe în bucăţi mai mici. Cu ajutorul unei furculiţe, copilul pune leguma în vopsea, apoi lasă amprente pe hârtie. Pentru diversitate, folosiţi mai multe legume şi mai multe culori. Rezultatul poate fi un tablou de toamnă, plin de culoare.
21. Înalţaţi zmeie
„Zboară , zmeule, zboară!” Unele zile de toamnă, când bate vântul, putem înălţa zmeie, spre bucuria copiilor.
Aşteptăm cu drag să ne spuneţi cum vi se par activităţile şi să împărtăşiţi cu noi alte idei!
Spor la joacă să avem! 🙂