Cu rulota alaturi de copii – o aventura de neuitat

Mini-vacanta cu rulota alaturi de copii a fost o experienta pe care nu o vom uita si de care ne amintim cu drag

Zilele trecute ma gandeam cu nostalgie la vara care a trecut asa de repede. Impreuna cu Mihai (7) si Maria (4), am rasfoit printre amintirile colectionate anul acesta de prin locurile pe unde am umblat.

„Mami, stii care vacanta mi-a placut cel mai mult anul asta?”

„Nu, Maria. Care?”

„Cea cu casa pe roti!”

Cu rulota pe Valea Strambu, Vama Buzaului

Intr-adevar mini vacanta cu rulota a fost una pe care nu o vom uita. A fost atat de impresionant, mai ales pentru copii, incat merita sa va povestesc.

Ideea a fost a lui Mihai care, intr-o zi, a vazut pe DN1 cateva rulote parcate. La inceput am fost reticenti si ne-am pus o multime de intrebari: ce o sa facem noi cu doi copii nu foarte mari in rulota, daca nu le place, cum le facem baie, unde sa mergem?

M-am apucat sa citesc pe Internet despre locuri unde poti merge cu rulota si am prins curaj dupa ce am citit un articol despre o familie cu doi copii mai mici ca ai nostri care au fost cu rulota si povesteau cat de mult le-a placut (https://www.travelgirls.ro/destinatii/romania-idei-de-vacanta/doua-locuri-grozave-unde-sa-fugim-de-canicula-vara-asta.html). Ne-am zis atunci ca nu poate fi asa de complicat. Am ales locul, am ales data – patru zile la inceputul lunii iunie, am convins cativa prieteni aventurosi care au la randul lor copii, am inchiriat rulotele si gata.

La inceputul lui iunie iata-ne pregatiti sa plecam la drum cu rulota si copiii peste masura de incantati.

Vama Buzaului, un loc de poveste

Daca cautati un loc desprins dintr-o poveste de odinioara, linistit si pitoresc, Vama Buzaului este alegerea potrivita. Din Bucuresti ajungeti usor (mergeti pana la Brasov de unde mai este aproximativ o ora . Noi am pus pe waze direct Cascada Urlatoarea). Fascinati de interiorul rulotei, copiii nu au intrebat nici macar o data cat mai avem pana la destinatie.

Sunt si locuri de vizitat la Vama Buzaului precum Rezervatia de Zimbri si Cascada Urlatoarea care este spectaculoasa, dar cel mai mult ne-a ramas in suflet tihna care domnea peste sat, oamenii minunati si pitorescul vietii la tara, asa cum imi aminteam din copilaria mea cand mergeam la strabunici. O lume pe care rar o mai regasesti in ziua de astazi si pe care ma bucur ca cei mici au avut ocazia sa o experimenteze. Mai ales ca ei nu au bunici la tara.

Valea Strambu & Cascada Urlatoarea

La iesirea din Vama Buzau, daca urmezi indicatorul catre Cascada Urlatoarea, ajungi la Valea Strambu. Aici gasesti o multime de locuri unde poti campa. Ne-am decis cu greu pentru ca erau multe locuri frumoase. Am avut in vedere sa fie o zona nelocuita (in afara satului), langa rau, sa nu fie teren inclinat iar iarba nu foarte inalta astfel incat copiii sa poata alerga in voie. Am gasit locul acesta, nu departe de civilizatie si uneori cu retea la telefon. In multe locuri nu aveai retea deloc, dar asta nu era neaparat un lucru rau. Din ratiuni de siguranta insa am preferat un loc unde puteai da un telefon in caz de nevoie.

Ce le-a placut copiilor

De cand s-au urcat in rulota, copiii au fost fascinati. Ca niste mici detectivi au inventariat totul – de la paturi, la aragaz, dulapuri, frigider. Dupa o investigatie demna de admiratia lui Sherlock Holmes, copiii au decretat la unison: „Este chiar o casa pe roti. !” Rulota a ajuns cu o seara inaintea plecarii si abia am reusit sa ii culcam in casa in noaptea aceea, atat de entuziasmati erau.

Cand am campat s-au transformat in niste cercetasi. Si-au luat cizmele de cauciuc, plase pentru ce vor gasi interesant si la treaba!

Natura a fost foarte darnica si le-a pregatit multe surprize micutilor cercetasi.

Copiii s-au imprietenit cu ciobanii pe care i-au bombardat cu intrebari despre animale dar si despre aceasta meserie. Domnul Ion, care trecea zilnic pe acolo, este cioban din tata in fiu. Ii facea placere sa poata impartasi povesti din vremea copilariei lui. Ii era tare drag cand vedea uimirea celor mici care nu il mai lasau sa plece. Adevarul este ca si noi ii ascultam povestile cu emotie.

Pregatitul focului si al mancarii era o activitate la care participa toata lumea. Copiii strangeau lemne si spalau legumele in rau. Apoi ne adunam toti in jurul ceaunului si asteptam cu pofta sa fie masa gata. Adevarul este ca mancarea la ceaun are un gust extraordinar.

Cand se lasa seara, ne asezam cu totii pe o patura si admiram spectacolul de pe cer. Iar in loc de artificiile de la un final de spectacol, cerul se umplea de stele care parca veneau peste tine. Copiii nu se mai saturau sa le priveasca.

Detalii organizatorice

Despre rulote nu stiam nimic. Nici noi, nici prietenii cu care am mers. Dar cei de la Haff.ro, de unde am inchiriat rulotele, au avut grija sa ne spuna tot ce trebuie sa stim.

Cu cateva zile inainte de plecare am facut o lista de cumparaturi: mancare, recipiente, cele necesare unui gratar, apa multa, sprayuri de insecte si medicamente.

In ceea ce priveste bagajul pentru copii, am fost la limita. Pentru ca isi udau pantalonii in rau a trebuit sa se schimbe mai des decat prevazusem. Luati la voi mai multe hainute de schimb si incaltari. Seara este frig, asadar trebuie si haine groase, indiferent de anotimp.

Cum este sa stai in rulota

Efectiv ai tot ce iti trebuie. Paturile sunt foarte comfortabile si totul arata foarte bine la interior. Exista suficient spatiu de depozitare. Cu ce mi-a fost mie greu sa ma acomodez a fost baia ingusta si faptul ca trebuia sa folosim apa cu prudenta. Apa se termina foarte repede. Din pacate, asa am realizat cat de multa apa folosim zilnic si am redus consumul pe cat posibil.

Abia asteptam urmatoarea experienta cu rulota

Experienta este unica pentru ca stai direct in natura. De dimineata pana seara, copii au stat in aer curat si s-au jucat in voie. A fost foarte bine ca am mers mai multe familii cu copii, pentru ca asa s-au putut juca intre ei si nu s-au plictisit.

De asemenea, rulota iti ofera mobilitate. Asa ca am fost sa vizitam Cascada Urlatoarea si Rezervatia de Zimbri. In ultima zi am plecat la Predeal, langa cabana Trei Brazi si am campat acolo pentru jumatate de zi.

Cascada Urlatoarea si Rezervatia de Zimbrii Vama Buzaului

Asadar, daca va ganditi sa mergeti cu copiii in vacanta cu rulota, va incurajam sa o faceti. Este o experienta din care ei invata foarte multe. Poate cel mai important este faptul ca descopera cum este sa stai in natura, fara case in jur, fara ceas care ticaie, fara program, fara tehnologie; doar dealuri, apa care curge domol, timpul care parca sta in loc si oameni care duc vitele la pascut, desprinsi parca dintr-o poveste de odinioara.

Noi abia asteptam sa mergem cu rulota din nou, asa ca daca aveti sugestii de locuri frumoase unde putem merge, le asteptam cu drag.

Liniste in suflet,
Ana

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 Replies to “Cu rulota alaturi de copii – o aventura de neuitat”

  1. Foarte frumos, dar se poate niste preturi informative?
    Cu totii ne-am dorii o astfel de experienta, dar am vrea sa stim cat a costat toata experienta.
    Multumim.

    1. Buna ziua. Multumesc pentru mesaj. Noi am inchiriat anul trecut, in extrasezon, de la Haff. Pe site-ul lor (haff.ro.) au preturile afisate pentru diverse tipuri de rulote. Va recomand sa le scrieti un e-mail pentru mai multe detalii. O zi frumoasa va doresc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.