Observ eu că la teme face doar ce e musai de făcut. Dacă mai are vreun exerciţiu opţional, sare peste el. Dacă are de făcut o propoziţie, sigur propoziţia nu va avea mai mult de două-trei cuvinte.
Aşa că prind eu moment bun înainte de culcare să stau la o vorbă cu el. Seara la culcare este acel moment în care îşi deschide sufletul şi este foarte receptiv. La el în cameră are o lampă în formă de lună aprinsă care face o lumina caldă, difuză şi invită la discuţii filosofice. Iar mie îmi place filosofia, aşa că încep să îi spun cum scurtătura (cum simt eu că face cu temele) nu duce departe. În schimb, un drum lung poate dura mai mult şi implică mai mult efort, dar te duce mai departe. Mai mult, într-o călătorie mai lungă poţi să descoperi mai multe, să te dezvolţi.
Mândra nevoie mare de mine şi de vorbele mele înţelepte, mă uit la el aşteptându-i reacţia.
Copilul stă, se gândeşte şi mă întreabă: “mami, dar atunci tu de ce pui mereu wazze-ul să îţi arate cel mai scurt drum? Şi, scurtătura te duce tot acolo, doar că mai rapid. Aşa şi eu, termin mai repede şi am timp mai mult de joacă”.
Acum el se uita la mine aşteptându-mi reacţia. Recunosc, întrebările lui m-au surprins. Am început eu să îi spun că lucrurile sunt un pic diferite. Când înveţi cu dedicare practic tot pe tine te ajuţi. Data viitoare vei ştii astfel de exerciţii şi le vei rezolva rapid. I-am spus însă şi că îi apreciez întrebarea şi e o perspectivă valoroasă, care îmi dă de gândit.
Întrebarea a rămas cu mine şi după ce a adormit. Oare de câte ori aleg şi eu drumul scurt şi pierd din frumuseţea călătoriei? Şi nu mă refer la trafic.
E târziu. Ştiu că uneori “drumul scurt” ne ajută, câştigăm timp şi ne e de mare ajutor. Însă trebuie să ne alegem drumurile. Iar pe cele cu adevărat importante să le parcurgem încet, să admirăm peisajul, să ne bucrăm de fiecare metru parcurs.
Abia aştept o nouă seară să vorbesc cu el despre vrute şi nevrute, de la dinozauri la Einstein, de la “Need for Speed” la dilema drumurilor lungi sau scurte 😊