Nu era zi pe pamant in care sa nu ne jucam in fata blocului si zi in care eu sa nu mai vin cu o noua lovitura la genunchi.
Uneori, copiii ma ajutau, alteori radeau de mine ca sunt asa de impiedicata. Alergam in casa rusinata si cu ochii in lacrimi . Doar rupsesem pantalonii buni care tocmai fusesera spalati.
Bunica insa ma intampina zambind. Stii, zambetul acela cald care poate topi si un munte de gheata.
In loc sa ma certe ca nu am astampar, se uita cu grija si multa candoare la rana, o “doftoricea” ea cu solutiile ei magice si zambea. De fapt, zambetul ei era magia care facea sa treaca nu numai durerea fizica ci si rusinea, indignarea si tot cocktailul de sentimente pe care le simteam.
Intr-o seara, dupa ce Mihai si Maria s-au culcat m-am asezat pe un scaun la masa din bucatarie si mi-am amintit de bunica care acum imi zambeste doar dintr-o fotografie si din inima mea. Sau de unde este ea acum. M-am intrebat: oare de cate ori am zambit eu astazi copiilor mei? Si nu ma refer doar la momentele cand facem ceva distractiv impreuna cu ei. Ci asa, cand zambetul devine un fel de a fi.
Mi-am promis sa le zambesc cat mai des. Vreau sa ma vada zambind cand se trezesc, sa stie cand termina gradinita sau scoala ca un zambet ii asteapta si sa ne culcam dupa ce ne-am zambit si tinut mult in brate.
Zambetul destinde. Elimina endorfine si te face sa te simti instant mai bine. Intareste sistemul imunitar. Si este contagios. Cand eu zambesc, de multe ori primesc un zambet de la copiii mei inapoi. Sau macar vad cum li se scurge parca toata tensiunea acumulata peste zi.
Nu imi iese de fiecare data. Dar asta nu ma opreste ca maine, cand rasare soarele, sa incerc din nou. Hai sa zambim mai des. Sunt sigura ca gasim motive pentru care sa zambim. Sunt mici, chiar sub nasul nostru si reprezinta Lumea intreaga pentru noi. Zambeste si aceasta Lume iti va zambi inapoi 🙂
Photo by Senjuti Kundu on Unsplash.com