Ce ai vrea sa iti spuna copilul tau cand va fi mare?

”Ce as vrea sa imi spuna Maria si Mihai?”, repet dupa George in timp ce imi povesteste cum a primit intrebarea de la un trainer, dupa o conferinta corporate.

“Si ce ai zis?” il intreb eu.

“Iti spun imediat ce am zis eu, dar sunt curios ce spui tu inainte.”

Hm. Am citit atat despre parenting si totusi intrebarea asta usoara nu e deloc asa. Imi trec prin minte mai multe raspunsuri. As vrea sa imi zica ca sunt fericiti, ca sunt bine, ca si-au implinit visul, ca au o familie. Ma opresc. Imi dau seama ca proiectez asupra lor ideea mea de implinire in viata. Eu tin mult la vise marete care schimba lumea in bine. Poate ei sunt mai pragmatici. Eu am rau de inaltime. Poate ei vor sa fie instructori de parasutism (mi se face rau doar la acest gand, desi bunica a fost instuctor de parasutism).

Toate experientele pe care le-am trait de-a lungul vietii noastre ne-au creat niste “ochelari” prin care percepem lumea si pe cei din jurul nostru. Fiecare om are perechea lui de ochelari. Doi oameni se pot uita la acelasi lucru si vedea ceva diferit. Nu mai vorbesc de concepte abstracte precum fericirea sau cum sa ne crestem copiii.

Nu vreau sa proiectez asupra lor ceea ce ma face pe mine implinita. Vreau sa fie ei fericiti asa cum inteleg ei fericirea. Sunt constienta pe de alta parte ca relatia noastra cu ei, mediul din casa, cum vorbim cu ei si experientele la care ii expunem ii influenteaza enorm si le imprima o parte din modul cum vedem noi lumea.

Mi-a placut cartea lui Alison Godpik, “The Gardener and the Carpenter”. Tamplarul are o schita exacta dupa care isi “sculpteaza” copilul. Stie prea bine cum trebuie sa iasa lucrarea finala. Pe de alta parte, gradinarul nu stie. El doar asigura un teren propice pentru plantele din gradina sa. Chiar daca asta inseamna ca vantul poate va duce semintele in cealalta parte a gradinii, ca nu toti pomii din gradina cresc drepti sau ca trandafirul ce trebuia sa fie rosu te va surprinde cu o frumoasa nuanta de galben.

“Sunt multe de zis. Nu pot sa raspund in cateva cuvine. Hai, zi-mi ce ai raspuns tu!” ii spun lui George.

“As vrea doar atat: multumesc, tata. Atunci voi sti ca ce am facut sau, dimpotriva, nu am facut, a fost bine pentru ei.”

Am ramas pe ganduri. Cum poti surprinde intr-un cuvant o filosofie intreaga din atatea carti de parenting?! Eu ma gandeam la “cum” sa imi spuna copiii ca sunt. Nici o clipa nu mi-a trecut prin cap ca un simplu “multumesc” ar cuprinde tot.

Cand voi scrie prima mea carte, asta va fi titlul ei. Si ultimul cuvant din ea. Si, sper ca va fi si cuvantul pe care mi-l vor spune copiii mei cand vor fi mari.

Multumesc, George. Nu ar avea rabdarea sa citeasca o carte de parenting, dar a cuprins tot intr-un raspuns.

Photo source: Unsplash.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.