Creierul copiilor este in mainile noastre

Am citit de curand extraordinara carte „The Science of Parenting” scrisa de Margot Sunderland (publicata in 2016). V-o recomand din toata inima.

Nu mi-a fost usor sa o citesc. Si nu din cauza modului cum e scrisa, caci este foarte usor de citit, ci din cauza ca am inteles pe deplin imensa responsabilitate pe care o avem ca parinti. Aparitia aparturii moderne de scanare si monitorizare a creierului a permis neurostiintei sa evolueze foarte mult. Acum dovezile stiintifice au confirmat ca interactiunile noastre zilnice cu copiii le influenteaza creierul pe termen lung.

Interactiunea cu ei mai ales in primii ani de viata influenteaza puternic modul cum copiii vor iubi la randul lor, cum se vor comporta cu alti oameni (inclusiv cu noi), cat vor fi de empatici, curajosi, proactivi sau creativi, cum vor face fata situatiilor de stres din viata sau cum isi vor gestiona emotiile.

Profesorul Jaak Panksepp, expert in neurostiinta (Washington State University) a studiat mai bine de 35 de ani sistemele din creier. El a descoperit 7 sisteme emotionale ale creierului: RAGE (furie), FEAR (frica), PANIC/ GRIEF (panica/ suparare profunda), CARE (atasament), SEEKING (explorare) si PLAY (joaca). Aceste sisteme determina aparitia hormonilor de stres sau, dimpotriva, de liniste si bine.

Precum un muschi, cu cat activezi mai mult unul din aceste sisteme, cu atat mai mult acesta se va dezvolta si va face parte din personalitatea copilului.

Copiii care sunt des criticati, pedepsiti verbal sau fizic, certati, care se simt neascultati, neintelesi sau neindreptatiti, vor avea sistemele RAGE, FEAR, PANIC/GRIEF des activate. Ca urmare, datorita hormonilor eliminati, vor deveni mai agresivi, insinguratici sau chiar depresivi.

Din contra, parintii care isi trateaza copiii cu blandete si empatie activeaza sitemele CARE, SEEKING si PLAY.

Iata cateva modalitati prin care putem activa sistemele care aduc o stare de bine copilului:

PLAY. Joaca parinte-copil, mai ales cea care include interactiunea fizica (va puteti juca de-a monstrul care la final prinde copilul in brate – faceti cu randul cine e monstul, de-a prinselea, tranta in joaca , dansul cu copilul in brate, alergat cu copilul in carca etc.), intareste mult legatura dintre parinte si copil. Prin joaca, copilul se destinde si se simte foarte apropiat de parinte.

CARE. Presupune o relatie plina de intelegere, empatie in care suntem dispusi sa ascultam copilul, cu rabdare. Copilul se simte in siguranta si inteles. Chiar si atunci cand face o mare boacana, stam de vorba cu el sa vedem ce emotie i-a determinat comportamentul. A batut un copil? A aruncat farfuria plina cu mancare de pe masa in mod intentionat? Comportamentul copilului este doar un strigat de ajutor si o consecinta a unei emotii puternice pe care nu stie cum sa o gestioneze. Tocmai in aceste situatii el are nevoie de noi, calmi si calzi, sa ii ghidam.

SEEKING. Parinti care incurajeaza curiozitatea si creativitatea copilului. Determina o atitudine de genul „let’s do it”. Copiii sunt lasati sa exploreze lumea, chiar daca asta inseamna sa alerge desculti prin iarba sau sa se stropeasca vara cu apa afara. Inseamna sa le spunem mult mai mult „da” decat „nu ai voie”.

Poate va intrebati, asa cum am facut si eu, daca noi putem influenta atat de mult, care mai este rolul genelor? Ei bine, in ultimii ani, oamenii de stiinta au descoperit ca genele pot fi activate sau dezactivate de factori de mediu. Iar mai ales in primii ani de viata, noi suntem mediul copiilor.

Creierul copiilor este in mainile noastre. Si niciodata nu este prea tarziu sa schimbi ceva. Sa stiu asta m-a ajutat mult ca, de fiecare data cand copiii mei mai fac ceva care ma scoate din minti si imi vine sa ii cert sau sa ii pedepsesc fara sa mai stau la discutii, sa ma opresc. Trag aer, ma linistesc si apoi aleg abordarea. De altfel, cum as putea sa le cer sa fie linistiti, daca eu tip la ei?

Un stil de parenting cu blandete nu inseamna ca nu suntem fermi in ceea ce priveste limitele setate sau ca inceram sa le indepartam toate obstacolele din viata, ca ei sa nu fie tristi. Nicidecum. Inseamna ca si in astfel de momente dificile pentru ei (se strica jucaria preferata sau trebuie sa nu mai au voie sa manance inca un ou Kinder) trebuie sa fim langa ei, sa ii luam in brate, sa le vorbim cum mare blandete si sa ii ascultam. Sa le spunem ca ii intelegem ca sunt tristi. De multe ori, si doar sa ii tinem de mana fara sa zicem nimic e suficient. Stiu ca suntem acolo.

As incheia cu o vorba a lui Margot Sunderland: „Parintii nu sunt magicieni. Ei nu pot garanta fericirea copiilor si nici nu ii pot proteja de pierdere sau repingere in viata. Dar pot influenta in mod dramatic sistemele din creierul lor astfel incat sa le creeze premisele unei vieti implinite”.

 

Photo by Jenn Evelyn Ann on Unsplah.com

 

Please follow and like us:
0

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.