De aproape 8 ani, de cand s-a nascut primul meu copil, invat in fiecare zi. Nu cred ca exista profesori de viata mai buni decat proprii nostri copii. Ei ne pun fata in fata cu cele mai mari bucurii, dar si cu cele mai mari frici pe care noi le-am ascuns bine sau de care nici nu stiam ca exista. Ei ne dau sansa sa vindecam dureri si sa traim cea mai profunda iubire – cea de parinte. Iata care sunt cele mai importante lectii pe care le-am invatat de la micii mei profesori:
1. Sa traiesc in prezent si sa vad frumusetea in lucruri marunte
Stiti bucuria care este in privirea lor cand se stropesc cu apa, cand se joaca in zapada, cand se feresc de valuri la mare, cand vad o gargarita ca isi ia zborul de pe mana lor? Bucuria asta o simteam si noi cand eram copii si am pierdut-o undeva pe drum. Datorita lor am redescoperit ca insectele pot fi de foarte multe feluri si ca e chiar interesant sa le privesti, ca pomii au crengi numai bune de catarat iar norii de pe cer pot forma cei mai fiorosi dinozauri. Am revazut o lume atat de frumoasa care este in permanenta langa noi, insa de care uitam uneori ca exista.
2. Sa las emotiile sa fie
Copiii dau frau liber emotiilor (daca nu ii obligam noi sa le inabuse). Acum plang si peste cateva minute rad cu tot sufletul. Ei nu disimuleaza. Ei nu poarta masti. Ei sunt asa cum simt. Datorita lor am invatat sa ma uit si in sufletul meu, sa simt emotiile, sa le las sa fie. Mi-a fost greu la inceput. Mi-am zis insa, asa cum le zic si lor, ca emotiile sunt prietenele noastre si vor doar sa stie ca sunt vazute si acceptate. Apoi pleaca si ne lasa mai liberi si fericiti.
3. Sa spun „nu”
Toata viata mi-a fost greu sa spun „nu”. Fie ca era vorba de scoala sau de serviciu. Sau sa spun ca ceva nu imi place, sa nu cumva sa supar pe cineva sau sa gresesc. Ei bine, de la ai mei profesori mici am invatat sa zic si „nu”, evident cu argumentele din spate. Este atat de sanatos! Avem libertatea si datoria sa ne gestionam prioritatile si propriul timp. Iar asta implica sa spunem uneori si “nu” unui proiect sau unei noi responsabilitati.
4. Sa nu tin supararea
Noi, oamenii mari, putem tine supararea multa vreme. Cei mici nu o pot tine nici o zi. Se consuma puternic la momentul respectiv si apoi le trece. Doi copii se supara tare si dupa doar cateva momente sunt din nou cei mai buni prieteni. M-am intrebat cum reusesc ei sa faca asta asa de usor. Mi-am dat seama ca ei isi traiesc supararea intens, apoi reiau prietenia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ce a fost, a fost. Lectia pentru mine a fost sa nu tin in mine supararea, ci sa comunic cu persoana respectiva.
5. Sa iubesc neconditonat, cu o putere imensa
Nu credeam sa pot iubi atat de mult. Dragostea de mama e unica. Este o iubire profunda care te face sa te intrebi cum ai trait fara ea pana acum. O mama poate cu usurinta sa renunte la anumite lucruri de dragul copiilor si sa se bucure de asta.
6. Cand cred ca nu mai pot, mai pot
Mai ales in primii ani, am crezut de multe ori ca nu mai pot. Dar acum, cand ma uit in sapte, imi dau seama ca am putut. Asemenea copiilor nostri cand invata sa mearga, am cazut si m-am ridicat de multe ori. Este o putere fantastica care sta in mame. Resurse incredibile ne ajuta sa ne ridicam din nou, cand efectiv simtim ca o sa cadem din picioare. Noi, parintii, suntem in stare de lucruri extraordinare, de care nu ne stiam capabili.
7. Sa am rabdare
O, da. Multa rabdare. Nu sunt deloc o fire rabdatoare, vreau ca lucrurile sa se intample imediat daca se poate. Dar copiii mi-au pus toata rabdarea la incercare. Si, dupa ceva vreme, am invatat sa am rabdare pana isi leaga siretul, pana se imbraca singuri, pana se linistesc dupa un plans sanatos. Si am profitat de timpul ala sa ma sa ma linistesc si sa le fiu alaturi cand au nevoie, fara a face treaba in locul lor. Sa fiu pregatita daca siretul ala incapatanat nu vrea sa coopereze si sa fac fata unei crize de pans cu calm si empatie, fara sa intervin eu repede sa leg siretul.
8. Sa ascult si sa ma pun in locul celuilalt
De atatea ori am tras concluzii gresite despre cauzele plansului sau actiuniilor copiilor mei incat am zis ca, de fiecare data, le voi asculta punctul de vedere. Nici nu am banuit motivele din spatele unor actiuni aparent “din senin”. Nu de putine ori mi-au dat lacrimile cand durerea din spatele lor a iesit la iveala. Si a iesit doar pentru ca i-am ascultat si am incercat sa ma pun in locul lor. Orice om merita ascultat. Sigur este ceva ce noi nu stim.
9. Sa am grija de mine
Cand s-au nascut copiii mei, m-am lasat pe mine deoparte. Mancam cand apucam si ce apucam, nu aveam grija sa ma odihnesc, nu stiam ca e in regula sa ceri ajutorul. Pana cand am ajuns la epuizare. Si copiii au preluat starea mea. Plangeam si eu, pangeau si ei. Atunci mi-am dat seama ca nu e doar o favoare pe care mi-o fac sa am grija de mine, ci o responsabilitate si o datorie. Daca eu sunt bine, sanatoasa, cu o stare buna de spirit, sunt multe sanse ca si ei sa fie asa.
10. Sa fiu un om mai bun si sa nu judec pe altii; sa am compasiune si sa vad binele din oameni
Experienta fiecarui parinte e unica. Ea este imbinata cu momente de fericire absoluta, dar si de momente de neputinta si disperare. Nu stim prin ce trec alte mame cum nici alte mame nu stiu prin ce am trecut eu. Sa ne judecam unii pe altii este total gresit prin simplul fapt cu nu vom stii niciodata toate detaliile si ca nu am experimentat noi situatia respectiva. Am ajuns sa nu ma mai judec nici pe mine in alte momente ale vietii mele. Cu siguranta as fi facut multe lucriri diferit. Pentru unele m-as critica, pentru unele m-as lauda. Dar la ce ajuta sa ma judec? Ma inteleg, ma accept si ma gandesc ca am facut ce am crezut ca e mai bine la momentul respectiv, cu informatiile pe care le aveam atunci.
11. Avem o mare influenta asupra copiilor
Noi suntem singura lume a copiilor pana cand intra in colectivitate. Iar cand intra in colectivitate, inca ani buni suntem prinicpala sursa de influenta. Ce zicem, ce facem, cum ne comportam cu noi, cu ei, cu sotul/sotia, vecinii, prietenii, omul de la magazine sau din parc, cu pisica de pe strada, ii influenteaza enorm. Parintii influenteaza dezvoltarea creierului copiilor. Sunt celebre deja experimentele in care s-au monitorizat gemeni identici crescutii in familii diferite. Mediul in care au fost crescut si-a pus enorm amprenta asupra personalitatii lor.
12. Anii copilariei se duc repede
Fiecare moment alaturi de copii este pretios. Anii copilariei zboara si apeciez fiecare moment de noi. Asta m-a facut ca in momentele in care imi era greu sa imi aminesc ca imi va fi dor ele peste ani. Sa ma gandesc ca altii nu au sansa sa faca asta, desi vor. Asa ca, atunci cand mi se inchd ochii de somn si inca mai am treaba, ma gandesc ce bucurie ca le fac baie sau ca le citesc povesti. O sa am destul timp de citit cartile mele, cand ei mei vor fi mari. Iar timpul trece repede. Prea repede.
13. Sa indrum, nu sa controlez
La inceput imi venea greau sa nu le zic direct cum se face un lucru. De exemplu cand Mihai ma imi zicea ca se plictiseste, imediat ii dadeam idei cu ce s-ar putea juca. Dar ei se dezvolta mult mai bine daca gandesc singuri. Uneori au nevoie de suportul nostru. Ii putem ajuta daca le punem intrebari de genul „Tu ce parere ai?”, „ce ti-a placut ultima data sa te joci cand te simteai asa”, „cum crezi ca se simte celalt copil”, „cum te gandesti sa rezolvi ….?”, „cum te-ai simtit cand”, „ce a functioat data trecuta” si tot asa. Am fost uimita de nenumarata ori ca veneau cu idei la care eu nu ma gandisem si eu era chiar foarte bune. Iar eu erau mandri ca ei venisera cu solutiile.
14. Sa nu renunt la ce imi place
Nu e cale sa opresti un copil cand ii place un joc sau are o pasiune. Nu mai are timp azi, ca trebuie sa mearga la culcare? Va continua maine. Va visa la scoala cu ochi deschisi la momentul cand vine acasa si continua sa isi construiasca turnuletul lego. Va numara minutele pana la urmatoarea lectie de fotbal. Sau pana cand se va intalnii cu prietenii si se vor juca din nou. Am invatat de la ei sa (re)descopar ce imi place sa fac. Am redescoperit ca imi place sa scriu, sa pictez, as dansez, sa gradinaresc.
15. Sa visez cu ochii deschisi
Cand eram mica visam atatea lucuri marete. Treptat, am inceput sa am visuri mai mici, mai usor de atins, pana la deloc. Apoi m-am gandit ca e cam tarziu sa visez la vartsa mea, doar copiii pot visa ca au tot viitorul in fata. Dar nu, nu este asa! Inspirata de ei, am inceput sa dau frau liber imaginatiei si am inceput sa visez iar. Si este atat de frumos pentru ca suprinzator, unele vise chiar incep sa se materializeze.
16. Putem fi eroi
Astazi fiul meu vrea sa fie Spiderman si salveaza lumea, fiica mea este Doctorul AuMaDoare si face bine bolnavii. Ieri au fost Eroi in Pijama amandoi. Ce ne opreste sa fim ce eroi vrem noi? Sau sa fim noi proprii nostri eroi? Doar noi ne punem obstacolele.
17. Respectul, bunatatea si increderea sunt la baza oricarei relatii
Daca ii tratez cu respect, intelegere, daca imi deschid urechiile, daca le acord atentie si timp, atunci ei infloresc. Ii vad cum efectiv le creste inima cand stiu ca indiferent ce boacana au facut, mama este acolo si iubirea ei este la fel. Infinita.
Am lasat la final poate cea mai importanta lectie pentru mine. Pentru ca sunt om si nu sunt nici pe departe un om perfect. Dar ei m-au facut cu siguranta sa fiu un om mai bun. M-au facut sa ma regasesc si sa ma cunosc mai bine. M-au facut sa vad binele in fiecare om si in mine. M-au invata ce este iubirea neconditionata. Si nu e chip sa le multumesc indeajuns pentru asta.
Sursa foto: Le Creuset on Unsplah