Cu copiii acasă, în vremuri de schimbare

Viaţa, aşa cum o ştim noi, se schimbă în aceste zile. Încerc să văd dincolo de perdeaua de fum creată de îngrijorare, agitaţie, incertitudine. Cred că perioada prin care trecem este şi o mare oportunitate de învăţare pentru fiecare din noi. Dincolo de agitatie, este un moment de linişte. Dincolo de izolare, este un moment de conectare, de apropiere. Cu noi înşine şi cu familia noastră. Dar şi un moment în care putem învăţa să fim mai responsabili, mai uniţi ca şi familie, comunitate, societate, umanitate.

Cum aleg să mă comport în aceste momente este o lecţie în sine pentru copiii mei. Vrem sau nu vrem, copiii învăţă din ce zicem, ce facem, din atitudinea noastră. Ei iau pulsul lucrurilor prin noi. Peste ani, îşi vor aminti de această vreme ca fiind una plină de panică, agitaţie sau o vreme în care nu a fost uşor, dar am devenit mai uniţi, mai puternici, mai buni.

Schimbarea nu este uşoară. Atât noi, părinţii, cât şi copiii ne adaptăm unei noi realităţi. Ştim că celor mici le plac ritualurile, se simt în siguranţă când ştiu ce va urma şi când ne simt în control. Acum trecem printr-o situaţie nouă, în care atât noi cât şi ei trebuie să ne adaptăm. Iar într-un proces de adaptare şi incertitudine, conflictele generate de teamă, furie, frustare sunt inevitabile. Cred însă că putem folosi această perioadă să îi învăţam pe copii mai multe lucruri esenţiale. Dar ele sunt sub perdeaua de fum. Ca să le vedem trebuie să lăsăm ceaţa să se aşeze. Adică în primul rând să fim noi calmi, obiectivi, ancoraţi în prezent.

Transparenţa. Cred cu tărie că nu trebuie să ne folosim de această situaţie pentru a-i speria pe copii, a-i ameninţa sau, dimpotrivă, a le ascunde realitatea: “oricum nu înţelegi tu că eşti mic.” Este adevărat, trebuie să ne adaptăm explicaţia la vârsta copilului. Fiind transparenţi şi oneşti cu copiii noştri punem o mare piatra la temelia încrederii şi a stimei de sine: “părinţii mei nu îmi ascund lucuri, sunt deschişi cu mine, înseamnă că sunt important(ă) şi au încredere în mine”.

Ai mei (5 şi 8 ani) au fost foarte interesaţi de cifre. Ce categorii de vârstă sunt la risc, rata de vindecare comparativ cu afecţiunile cauzate de alte virusuri dar şi informaţii legate de obiceiuri nesănătoase (fumat, zahăr consumat în exces, sedentarism). Apoi discuţia a mers către ce putem face noi pentru a ne menţine sănătoşi. Am făcut chiar un joc în care ei veneau cu ideile şi eu le notam pe tablă. Mariei i-a plăcut aşa mult încât a luat toate jucăriile de pluş, le-a aşezat aşa cum stau ei la grădiniţă şi le-a explicat pe un ton serios ce pot face pentru a rămâne sănătoase.


Responsabilitatea. Putem să le explicăm copiilor că este important să avem grijă de noi şi, în acelaşi timp, să fim conştienţi că acţiunile noastre au un impact şi asupra celor din jur. Să le spunem că stăm acasă pentru a ne proteja pe noi, dar şi a-i proteja pe alţii. Că atunci când e musai să mearga unul din părinţi să cumpere ceva păstrează o distanţă faţă de cei din jur, că nu golim farmacia de medicamente, că nu distribuim informaţii din surse neoficiale care creează panică. Ca părinţi, prima noastră responsabilitate este să ne echilibrăm pe noi.

Bunătatea. Dacă suntem atenţi la cuvintele noastre, la comentariile noastre, ce transmitem? Dăm vina, acuzăm, criticăm, ne plângem, ne gândim numai şi numai la noi sau arătăm înţelegere şi compasiune pentru semenii noştri? Putem discuta cu copiii dacă este ceva ce am putea face în aceste momente pentru a ajuta pe cineva. Iar dacă nu este ceva ce putem face, putem transmite şi un gând bun seara la culcare către oamenii care au nevoie.

Cum ne trăim sănătos emoţiile. Este firesc să simţim teamă, furie, tristeţe. Atât noi, cât şi copiii noştri. Este normal, viaţa aşa cum o ştiam noi se schimbă. Important este să nu ignorăm emoţiile sau, dimpotrivă, să rămânem blocaţi. Pe copii putem să îi întrebăm ce simt în legătură cu situaţia prezentă. Să îi ascultăm fără să le invalidăm sentimentele, să le răspundem dacă au întrebări, să fim deschişi.  

Astăzi ne-am jucat de-a interviul. Eu am jucat rolul reporterului. I-am întrebat pe copii, pe rând, ce parere au de situaţia curentă. Ce simt. Dacă le este frică. Ce le displace cel mai mult. Dar ce pot face acum că sunt mai mult timp acasă. M-a impresionat maturitatea cu care au răspuns. Serioşi, dar foarte echilibraţi. M-am bucurat că au vorbit deschis despre ce simt.

La noi televizorul merge foarte rar pe canalele de ştiri, pentru că de obicei transmit foarte multă panică. Citim de câteva ori pe zi ştirile pe telefon, dar atât. Cred că un televizor lăsat continuu pe ştiri prezentate într-un mod catastrofal poate induce multă teamă copiilor.

Gândirea critică. Aceasta este situaţia. Ce putem face astfel încât să trecem cât mai bine prin ea? Suntem cu toţii acasă o vreme. Ce putem face cu acest timp? Da, copiii au teme, noi avem treabă. Dar sigur găsim şi timp pentru noi împreună. Să ne întrebăm: ce nu aveam timp să facem altă dată pentru că petreceam prea puţin timp acasă? Putem face o listă cu toate ideile care ne vin în minte nouă şi copiilor şi în fiecare zi să punem în practică o idee.

Planificarea. Adaptarea la noua realitate presupune şi crearea unor noi ritualuri, noi obiceiuri în familie. Existenţa unui program zilnic poate ajuta mult copiii în acest proces. Spre exemplu, dimineaţa toata lumea munceste la noi. Mihai are teme, Maria face diverse activităţi educative. După-amiaza e timpul de joacă, citit. Seara mai facem treabă prin casă. Copiii sunt parte din echipă, fiecare având rolul său.

Schimarea e parte din viaţă. Ne-am uitat acum două zile la filmul “Balto – Aventurile unui Lup” pe Minimax. Ne-a plăcut mult şi s-a potrivit. Schimbarea e parte din viaţă la fel cum noi avem capacitatea de a ne adapta. Schimbarea implică o pierdere (a ceea ce ştiam ca firesc) dar şi ceva nou, care mai tot timpul ascunde şi ceva folositor. Ce poate fi bun în situaţia data? Ce putem învăţa? Sunt multe poveşti cu personaje care se temeau de schimbare, dar odată ce au acceptat-o, au descoperit un dar ascuns. Plecând de la o poveste putem discuta cu copiii despre schimbare, despre teama firească care o însoţeşte, despre importanţa acceptări, despre ce a adus bun personajului din poveste.  Putem să le povestim chiar întâmplări pe care le-am trăit noi.

Ce contează cu adevărat.

Suntem împreună în asta. Să nu alergăm şi de data asta când timpul, pentru noi cei care stăm în casă, trece mai încet. Să nu fugim de noi acoperindu-ne cu îngrijorare excesivă, treabă la nesfârşit, ştiri peste ştiri. Mereu este câte ceva de făcut. Dar, cu siguranţă, putem găsi un moment de linişte. Moment în care să ne oprim, să ne echilibrăm; să ne conectăm cu copiii noştri, să petrecem timp cu ei. Să ne uităm în ochii lor, să îi ascultăm. Să îi ghidăm cu înţelegere prin conflictele care apar inevitabil. Să fim cu ei, nu doar lângă ei.  

Sub perdeaua grea a fricii, a furiei şi a tristeţii, este un făgaş de linişte, de regândire, de conectare cu noi înşine şi cei dragi nouă. Momentele de cumpănă ne pot duce mai aproape de esenţa noastră, de ceea ce contează cu adevărat. De ceea ce suntem cu adevărat. Autenticitatea, o lecţie atât de importantă pentru copii noştri!

Sursa foto: Rory Björkman Unsplash.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.