Nu cred că e copil care să nu fi auzit despre coronavirus. Unii îl consider un monstru cu mai multe capete şi fug de el, alţii şi-au luat sabia de jucărie şi se luptă cu el, alţii par că nu sunt interesaţi iar alţii trag mereu cu urechea să mai afle câte ceva din discuţiile noastre la telefon sau ştirile de la televizor.
Cum să le vorbesc despre coronavirus copiilor a fost o provocare. Aşa că început să citesc mai mult despre subiect. Împărtăşesc cu voi sfaturile care m-au ajutat:
- Vorbiţi-i copilului deschis despre ce se întâmplă
Copiii oricum aud frânturi de informaţie, observă reacţiile noastre, simt îngrijorarea din vocea bunicii când vorbesc cu ea la telefon, aşa că îşi formează propria imagine despre această situaţie. Ei pot ajunge să aibă o imagine deformată a realităţii. De aceea, este atât de important să ştim cum văd ei situaţia şi apoi să le vorbim deschis. Fiind oneşti cu ei, îi încurajăm să vină la noi ori de câte ori au o îngrijorare sau o întrebare.
- Adaptaţi mesajul vârstei copilului
Nu oferiţi un discurs cu foarte multe detalii. În schimb, prezentaţi situaţia pe un ton neutru iar apoi lăsaţi copiii să pună întrebări. Este în regulă dacă nu ştim să răspundem la toate întrebările. Ne informăm şi revenim mai târziu cu răspunsul.
Pentru copiii mici mi-a plăcut acest material care poate fi un bun punct de plecare în discuţie: link
- Încurajaţi copilul să îşi exprime emoţiile
Întrebaţi copiii ce simt, dacă le este frică, dacă le e dor de vremea când puteau ieşi din casă şi de prietenii lor. Reiteraţi că acasă sunt în siguranţă şi că este o perioadă temporară. Încurajaţi-i să îşi exprime emoţiile şi să verbalizeze de ce au nevoie. Apoi vorbiţi şi ce lucruri noi şi frumoase aţi putea face în această perioadă în care sunteţi mai mult timp împreună.
Pentru a-i ajuta pe copii să navigheze în această perioadă de incertitudine, puteţi realiza cu ei un program zilnic, care să include şi timpul vostru de joacă împreună. Copiilor le place rutina. Acesta este programul pe care l-am făcut noi. La vremea respectivă era încă în lucru – noi părinţii mai aveam de adaugat.
- Luaţi-le “pulsul” zilnic
Observaţi în fiecare zi dacă sunt în regulă. Dacă îi vedeţi îngrijoraţi puteţi redeschide subiectul. De asemenea, dacă apar noi informaţii cu privire la evoluţia coronavirusului, la procesul de realizare al unui vaccin, este important să le spunem şi lor. Aceasta le demonsterază încă o dată că mama şi tata sunt deschişi spre comunicare.
- Vorbiţi-le despre responsabilitate
Explicaţi-le cum avem grijă de noi dar şi cum, prin faptul că stăm în casă avem grijă şi de cei din jurul nostru. De asemenea, le putem spune că sunt unii oameni care prin prisma ocupaţiei pe care o au trebuie să se ducă în continuare la serviciu: oamenii care sunt doctori, care vând în magazine şi farmacii, care iau gunoiul, care ne aduc câte un colet, oamenii de la serviciile de urgenţă şi tot aşa.
- Limitaţi expunerea copilului la emisiuni TV
Copiii reţin mai ales tonul cu care se vorbeşte la televizor despre subiect şi mai puţin informaţiile. De aceea, este important să nu îi expunem nelimitat la astfel de emisiuni. Copiii se pot speria.
Aveţi grijă de voi
Este o perioadă grea pentru părinţi, plină de incertitudine, agitaţie, grijă. Să avem grijă de noi nu este un lux, este tot o responsabilitate. Şi noi avem emoţii pe care trebuie să le gestionăm şi nevoi de care trebuie să ţinem cont. Este o datorie faţă de noi şi copiii noştri.
Să fim bine!
Ana
Foto Fusion Medical Animation, Unsplash